2--pauni si informatii despre pauni

1. Împerecherea păunilor Standard homozigoţi (notaţi cu SS) - în acest caz se vor obţine doar pui Standard homozigoţi (100%) . Toţi puii obţinuţi din astfel de păuni vor fi: fenotipic Standard iar genotipic Standard homozigoţi (SS). Gena ce determină culoarea Standard (numită şi albastru, aripi barate sau varietatea sălbatică) este gena cu cea mai mare dominanţă faţă de toate celelalte varietăţi de culoare cunoscute la păunul albastru (Pavo cristatus).

2. Împerecherea păunilor Standard homozigoţi (SS) cu păuni umeri negri (nn) – în această situaţie se obţin doar pui Standard heterozigoţi (100%). Toţi puii obţinuţi vor fi: fenotipic Standard iar genotipic Standard heterozigoţi (Sn). Aceşti vor arăta exact ca păunii standard homozigoţi dar vor „purta” gena recesivă ce determină culoarea neagră a penelor (caracterul umeri negri). În schimb aceşti pui pot fi folosiţi mai departe pentru obţinerea de exemplare de păuni cu umeri negri.

3. Împerecherea păunilor Standard heterozigoţi purtători de umeri negri (Sn) – în acest caz se obţin mai multe tipuri de păuni, astfel: fenotipic vor fi 75% Standard şi 25 % umeri negri, însă sub aspect genotipic vom avea trei categorii, respectiv 25% Standard homozigoţi (SS), 50% Standard heterozigoţi purtători de umeri negri (Sn) la fel ca părinţii şi 25% umeri negri (nn) care sunt obligatoriu homozigoţi. Primele două categorii (SS şi Sn) nu pot fi deosebite între ele deoarece fenotipic sunt la fel, respectiv Standard.

4. Împerecherea păunilor Standard heterozigoţi purtători de umeri negri (Sn) cu păuni umeri negri (nn) – aşa obţinem două tipuri de păuni, care sunt: sub raport fenotipic 50% Standard şi 50% umeri negri, iar sub aspect genotipic vor fi tot două categorii 50% Standard heterozigoţi putători de umeri negri (Sn) şi 50% umeri negri homozigoţi (nn). Se observă astfel că în această situaţie se obţin tipurile de păuni ale părinţilor şi se poate folosi această variantă pentru obţinerea mai multor pui din varietatea umeri negri comparativ cu varianta anterioară.

5. Împerecherea păunilor Albi homozigoţi (AA) – trebuie precizat de la început faptul că păunul alb nu este albinotic, varietatea „albino” implică lipsa pigmentului la nivelul pielii sau a penelor şi este dată de prezenţa în pereche a unei gene recesive care determină lipsa pigmentului.
Exemplarele albinotice au ochii roşii, păunii albi nu au ochii roşii. În cazul păunilor este vorba de o genă recesivă (notată cu A) care determină o dominanţă incompletă genei ce determină culoarea Standard (S).
În cazul în care împerechem păuni Albi homozigoţi (AA) vom obţine doar pui albi homozigoţi, conform schiţei alăturate. Sub aspect fenotipic toţi puii sunt albi iar sub aspect genotipic toţi puii sunt albi omozigoţi (AA).

6. Împerecherea păunilor Standard homozigoţi (SS) cu păuni albi homozigoţi (AA) – în acest caz toţi descendenţii vor fi sub aspect fenotipic Standard purtători de alb, respectiv exemplare cu penajul standard dar care au în aripi, pe gât sau în regiunea capului câteva pene albe. Prezenţa acestor pene albe indică cu certitudine faptul că acea pasăre are şi gena care determină culoarea albă a penelor, dar în stare ascunsă. Sub raport genotipic toate păsările obţinute (100%) sunt Standard heterozigoţi purtători de alb (SA).

7. Împerecherea păunilor Standard heterozigoţi putători de alb (SA) – în cazul în care avem doi păuni Standard cu pene albe în aripi iată ce putem obţine: sub raport fenotipic 25% Standard, 50% Standard purtători de Alb (în acest caz pot apare şi păunii Arlechini) şi 25% Albi; sub raport genotipic vor fi 25% Standard homozigoţi, 50% Standard heterozigoţi putători de Alb şi 25% Albi homozigoţi. Cu alte cuvinte prin împerecherea păunilor standard putători pot fi obţinuţi păuni Standard, Standard purtători de alb, Arlechini şi Albi.

8. Împerecherea păunilor Standard homozigoţi (SS) cu păuni Standard heterozigoţi purtători de alb (SA) – sub aspect fenotipic puii vor fi 50% Standard şi 50% Standard putători de alb, iar sub aspect genotipic vor fi 50% Standard homozigoţi (SS) şi 50% vor fi Standard heterozigoţi purtători de Alb (SA).

9. Împerecherea păunilor Standard heterozigoţi purtători de Alb (SA) cu păuni Albi (AA) – sub raport fenotipic 50% din pui vor fi Standard purtători de Alb (şi Arlechini) şi 50% din pui vor fi albi, sub raport genotipic 50% vor fi Standard heterozigoţi purtători de alb (SA) şi 50% Albi (AA).

10. Împerecherea păunilor Albi (AA) cu păuni umeri negri (nn) – este una dintre cele mai interesante încrucişări, deoarece toţi puii obţinuţi din urma acestei combinaţii vor fi sub aspect fenotipic Standard (în nici un caz albi, umeri negri sau umeri negri purtători de alb), iar sub aspect genotipic Standard heterozigoţi putători de Alb şi de umeri negri (An). Acest genotip nu se manifestă decât ca Standard, gena A fiind o genă recesivă care doar în pereche determină culoarea albă, atunci când este singură determină culoarea Standard care oricum este dominantă faţă de gena pentru umeri negri.

11. Împerecherea păunilor Standard heterozigoţi purtători de Alb şi umeri negri (An) – o situaţie interesantă în care vom obţine: fenotipic 25% Albi, 50% Standard şi 25% umeri negri iar sub aspect genotipic 25% Albi homozigoţi (AA), 50% Standard heterozigoţi purtători de Alb şi de umeri negri (An) şi 25% umeri negri homozigoţi (nn).


Concluzii:
1. Standard cu Standard produc 100% Standard.
2. Standard cu umeri negri produc 100% Standard purtători de umeri negri.
3. Standard purtător de umeri negri cu Standard purtător de umeri negri produc 25% Standard, 50% Standard purtători de umeri negri şi 25% umeri negri.
4. Standard purtător de umeri negri cu umeri negri produc 50% Standard purtători de umeri negri şi 50% umeri negri.
5. Alb cu Alb produc 100% Albi.
6. Standard cu Alb produc 100% Standard purtători de Alb.
7. Standard purtători de Alb cu Standard purtător de Alb produc 25% Standard, 50% Standard purtători de alb (inclusiv arlechini) şi 25% Albi.
8. Standard cu Standard purtător de Alb: 50% Standard şi 50% Standard purtători de Alb.
9. Standard putător de Alb cu Alb produc 50% Standard purtător de Alb şi 50% Albi.
10. Albi cu umeri negri produc Standard purtători de Alb şi umeri negri.
11. Standard purtător de Alb şi umeri negri cu Standard purtător de Alb şi Umeri negri produc 25% Albi, 50% Standard purtători de Alb şi umeri negri şi 25% umeri negri.


Cresterea si inmultirea paunului albastru

Acest lucru implica abordarea mai multor aspecte si anume: adapostul si spatiul de viata, hrana si apa, igiena, profilaxia si prevenirea bolilor.

a. Adapostul si spatiul de viata Sub acest aspect se deosebesc doua situatii.
Prima este cea in care paunii sunt crescuti in spatii largi (parcuri, domenii, diferite zone verzi) fara padocuri sau adaposturi nocturne, in asa-zisul regim de semilibertate, caz in care, similar paunilor salbatici din India, isi vor alege locuri de dormit stabile mai mult sau mai putin dispersate in functie de structura grupului respectiv si vor fi fideli anumitor zone in care isi vor desfasura activitatea zilnica si sezoniera.
In functie de regimul termic anual (in primul rand in functie de asprimea iernii) acestia pot fi lasati permanent in acest mediu sau in timpul sezonului rece pot fi inchisi in voliere cu padocuri pentru innoptare, pentru asigurarea unei protectii suplimentare impotriva vitregiilor iernii. Sunt regiuni cu ierni calde si scurte care nu implica acest lucru.
Marile avantaje ale acestui caz (de semilibertate) sunt: pasarile au largime (fapt apreciat de toate galiformele), se pot dezvolta si manifesta in voie, penajul acestor pasari va fi impecabil, si au la dispozitie numeroase surse suplimentare de hrana inaccesibile in cazul traiului in voliere.
Dezavantajele sunt constituite de faptul ca pasarile vor fi supuse tuturor capriciilor vremii din regiunea respectiva (ploi reci, brume, ingheturi, ninsori, grindina), in cazul existentei mai multor varietati de culoare nu se poate urmari descendenta, in situatia cuibaririi naturale femelele sunt foarte expuse eventualilor pradatori (vulpi, caini hoinari) iar pierderile in randul puilor sunt destul de mari tocmai datorita capriciilor vremii, si de asemenea, fara obisnuirea acestor pasari sa intre intr-o voliera pentru a putea fi prinse, nu se pot realiza vaccinarile sau tratamentele corespunzatoare.
A doua situatie este cea a cresterii paunilor in voliere speciale, de regula grupati pe haremuri (familii). In acest caz este recomandabila construirea unui padoc spatios (cotet) in care pasarile sa se poata refugia ori de cate ori conditiile meteorologice devin nefavorabile. Acest padoc poate fi inchis, avand in acest sens o poarta sau o usita de acces, ce poate fi inchisa mai ales in noptile de iarna; sau semideschis, avand un perete liber recomandabil opus fata de directia dominanta a vantului.

Voliere

O dimensiune standard a padocului nu poate fi data, dar trebuie avute in vedere dimensiunea trenei masculilor (asta inseamna o inaltime minima a suportului pe care doarme de 1,4-1,5 m) si numarul de exemplare ce au acces in acest spatiu. Padocul poate fi realizat din zidarie tencuita, din scandura faltuita (pentru reducerea curentilor de aer din interior) sau din placi celulare din polipropilena, iar in cazul peretilor opaci se recomanda si construirea unui luminator (fereastra).
Pe timp de iarna nu trebuie asigurata incalzirea acestui spatiu, in experienta mea de pana acum nu am avut cazuri de degeraturi sau alte probleme de acest fel pe timpul iernii. Iarna, nu temperatura scazuta e periculoasa ci curentii de aer rece, ninsorile, promoroaca sau perioadele cu ploi reci. Pardoseala padocului se recomanda a fi construita dintr-un material care sa tina cald (in limbaj popular) cum ar fi lemnul (scandura, diferite placi). In orice caz, mai ales atunci cand se foloseste betonul, recomand asternerea peste pardoseala a unui strat de talas, rumegus grosier sau nisip, si schimbarea acestuia periodica pentru asigurarea unei igiene corespunzatoare.
In nici un caz nu recomand tinerea paunilor din aceasta specie pe timpul iernii in spatii incalzite, deoarece nu e cazul (exceptand seriile tarzii de pui din anul respectiv). Daca pasarile au unde sa se retraga pe timpul noptii sau in timpul vremii nefavorabile (viscol, geruri puternice) in padocuri sau adaposturi neincalzite dar lipsite de curentii reci atunci totul e in regula. Am vazut adesea pauni tinuti in grajduri, caz in care de cele mai multe ori se imbolnavesc de diferite afectiuni respiratorii, tocmai datorita aerului inchis, a vaporilor de amoniac si a marii incarcaturi microbiene a acestui mediu.
Voliera se recomanda a fi cat mai spatioasa, atat ca largime cat si ca inaltime, totul depinde de spatiul disponibil si de investitia sub raport financiar pe care o poate realiza crescatorul. Suprafata minima in cazul unei voliere pentru o familie (un mascul si 3-4 femele) ar putea pleca de la 15-20 mp, cu o forma apropiata de cea a unui patrat sau a unui dreptunghi dar nu foarte alungit, si o inaltime de minim 2 m, pentru a permite paunului sa roteasca nestingherit. In cazul volierelor dezvoltate pe verticala, se recomanda montarea de suporturi (rigle, barne) la inaltimi cat mai mari, paunul fiind o pasare careia ii place sa observe terenul de sus.
Un lucru neglijat de unii crescatori este natura suportului pe care se odihneste sau doarme paunul. Cel mai bun material in acest sens este lemnul, care este “calduros”. Am vazut situatii in care paunii dormeau pe tevi de fier sau alte materiale “reci”, fapt foarte daunator mai ales in sezonul rece. Aceste pasari capata mai devreme sau mai tarziu diferite afectiuni ale picioarelor, uneori grave, ce pot duce la schiopatare permanenta sau chiar pierderea unor degete.
Volierele pot fi neacoperite sau acoperite impotriva ploii, cu materiale usoare, transparente si rezistente, solutia optima fiind o acoperire partiala in acest sens.
Construirea volierei trebuie astfel realizata incat sa nu permita accesul sobolanilor, dihorilor sau a altor daunatori, cu un minim de fundatie, cu plasa avand ochiuri corespunzatoare ca marime, etc. Pardoseala volierei poate fi din pamant batatorit sau beton, acoperite cu un strat corespunzator de pietris (sort), nisip grosier sau chiar balastru, pentru asigurarea unei drenari corespunzatoare.
b. Hrana – Sub raportul hranei, la modul general pentru pasarile mature trebuie avute in vedere: semintele, masa verde, fructele, radacinoasele (vegetalele), hrana de origine animala, suplimentele alimentare.
Semintele pot fi date ca atare sau macinate sub forma de crupe sau urluiala. Din prima categorie pot fi amintite boabele de porumb, floarea soarelui, ovaz, orz, canepa, semintele de bostan sau de dovleac, mei. Atunci cand se realizeaza diferite tipuri de furaje macinate, pot fi folosite toate cele de mai sus, alaturi de mazare si soia. Proportia intre diferite seminte difera de la crescator la crescator, dar orientativ pot fi recomandate proportiile: 40-50% boabe porumb, 25-35% floarea soarelui, 10-15% soia sau mazare, 20-30% ovaz sau orz, 2-5% canepa, etc.
Masa verde poate fi constituita din: papadie, lucerna, trifoi rosu, trifoi alb tarator, rocoina (Stellaria media), busuioc cerbesc (Galinsoga parviflora), hrean, frunzele de sfecla, de conopida, de telina sau de patrunjel, varza, salata verde (Lactuca sativa), palamida (Cirsium arvense), susai (Sonchus arvensis), laptuca (Lactuca srriola), stevie de gradina (Rumex patientia), macrisul calului (Rumex obtusifolius), frunze de golomat (Dactylis glomerata) sau alte graminee. Iarna acest sortiment poate fi suplinit cu succes prin strohurile de fan (scuturatura de fan) sau prin lucerna sau trifoiul uscate dar tocate marunt.
Ca fructe (si aici ma refer si la legumele care d.p.d.v. botanic sunt considerate tot fructe), foarte apreciate sunt merele, perele, pepenele rosu, patlagelele rosii, dovlecelul si bostanul (maruntite pentru a putea fi inghitite), ciresele, prunele si nu in ultimul rand boabele de struguri. Dintre radacinoase, mai ales in sezonul rece, apreciate sunt: sfecla furajera, sfecla rosie, morcovul date printr-o razatoare, precum si cartoful fiert.
In categoria hranei de origine animala ce poate fi asigurata relativ usor in captivitate intra: oul fiert, branza de vaci, carnea fiarta si maruntita, larvele sau adultii de carabus, ramele, diverse alte insecte. Surprinzator, fapt constatat atat personal cat si de catre alti crescatori, cand au ocazia paunii consuma gandaci de Colorado, insecta ce nu cred sa aiba vre-un dusman in randul aripatelor de pe la noi.
In categoria suplimentelor alimentare intra: vitaminele (solubile in apa sau amestecate cu furajul), numeroasele premixuri prezente in magazinele de specialitate, coaja de ou sfaramata, carbunele de lemn, nisipul si pietrisul fin, scoicile sfaramate. De asemenea, alimente precum painea, mamaliga sau diferite alte produse de patiserie sunt consumate cu placere de catre pauni.
In cazul hranirii puilor problema poate fi mult simplificata folosindu-se cu succes diferitele furaje pentru cresterea puilor de curca, fazan, a puilor de gaina de carne (broiler) sau chiar cel pentru cresterea prepelitelor, in magazinele de specialitate fiind prezenta o gama din ce in ce mai mare de sortimente, diferentiate pe varsta, specie, granulatie etc. Foarte important la alegerea unui furaj e si prezenta adausurilor medicamentoase (de exemplu coccidiostaticile), care scutesc crescatorul de numeroase probleme de ordin medical ce pot apare la puii de paun. Nelipsita din alimentatia puilor trebuie sa fie si masa verde sau hrana de origine animala (ou fiert, branza de vaci, carne fiarta si tocata).
c. Apa: factor neglijat adesea de foarte multi oameni, reprezinta de fapt vectorul principal prin care intra in organismul pasarilor numerosii agenti patogeni (virusuri, bacterii, oua ale diferitilor paraziti). De aceea atentia asupra acestui element trebuie sa fie pe masura.
Vasele pentru apa trebuie sa fie din materiale neutre (nedegradabile sub influenta apei sau a substantelor de curatare), din materiale plastice, sticla, ceramica arsa si smaltuita (portelan), aluminiu sau inox, sa poata fi usor curatate sau dezinfectate. Acestea trebuie astfel amplasate incat gainatul sau alte murdarii sa nu intre in contact cu apa. Personal recomand schimbarea apei zilnic (pe cat posibil) si realizarea unei dezinfectii la fiecare saptamana si chiar mai des in sezonul calduros. Pentru usurarea acestui proces, pentru fiecare voliera sau compartiment sa existe doua adapatori, una in functiune si una la dezinfectie.
d. Igiena, dezinfectia, profilaxia si prevenirea bolilor: – trebuie luate impreuna. De la bun inceput trebuie spus ca o igiena exemplara a spatiilor de crestere scuteste crescatorul de numeroase probleme sanitare-veterinar.
Curatarea volierelor si a padocului trebuie realizata ori de cate ori este nevoie, mai ales in timpul perioadelor de naparlire (sau dupa). Periodic, cel putin o data primavara si o data la inceputul toamnei, trebuie realizata o dezinfectie generala a spatiilor (cuibare, suporturi, padocuri, voliere) cu substante specifice ce se pot procura de la farmaciile veterinare, mai ales impotriva capuselor de adapost.
O deparazitare exterioara a pasarilor se poate realiza in mai multe feluri: prin prinderea individuala a pasarilor si pulverizarea cu prafuri insecticide si acaricide pe sub aripi, pe partile laterale ale corpului, dupa gat si in regiunea tartitei, sau prin punerea in baia de nisip a unei astfel de pudre amestecate cu cenusa cernuta. In acest din urma caz paunii se vor deparazita singuri in momentul in care se vor “scalda” in nisip. Foarte importanta este si deparazitarea interna a pasarilor (de doua ori pe an), prin folosirea de substante antiparazitare solubile in apa de baut, sau pe cale bucala in functie de greutatea fiecarui individ, conform instructiunilor de dozaj.
Bolile care apar la pauni sunt numeroase, in cei 8 ani de cand cresc aceste pasari m-am confruntat cu diferite situatii si m-am lovit in jurul meu de lipsa informatiei referitoare la bolile si tratamentele corespunzatoare la pauni. Adesea am apelat la internet, am corespondat cu medici veterinari din strainatate iar rezultatele pozitive nu au intarziat sa apara.

Inmultirea

Fiind o pasare poligama, familiile vor fi formate dintr-un singur mascul si mai multe femele. In situatia volierelor, matcile de reproductie vor fi formate dintr-un mascul si 2 pana la 5 femele (chiar 6), fiecare familie avand la dispozitie un spatiu corespunzator. In nici un caz, nu se recomanda tinerea a doi sau mai multi masculi in aceeasi voliera (in care se gasesc si femele) in perioada de reproducere. De regula masculii devin foarte agresivi intre ei in aceasta perioada, iar rezultatul e pe langa ranile (uneori grave) si obtinerea de foarte multe oua sterile.

Familie de pauni

In situatia cresterilor paunilor in semilibertate (spatii verzi largi), in functie de marimea si complexitatea acestui spatiu verde (suprafata vegetatia ierboasa, arbori, arbusti) trebuie avut in vedere si numarul acestora dar mai ales raportul dintre numarul de masculi maturi si cel de femele, pentru evitarea eventualelor conflicte ce pot apare, cu precadere in timpul paradei nuptiale. Paunii isi vor stabili propriile teritorii si locurile de rotit, in care isi vor etala evantaiul de pene cu scopul atragerii paunitelor pentru imperechere. Familiile formate in acest regim sunt destul de stabile, pana in momentul depunerii pontei, urmat de perioada clocitului (in cazul in care femelele sunt lasate sa cloceasca in locurile alese).

Epoca de reproducere la aceasta specie se desfasoara primavara si inceputul verii, uneori putandu-se prelungi pana la sfarsitul verii. Parada nuptiala (rotitul) se declanseaza primavara timpuriu, in functie de mersul vremii (daca se incalzeste mai repede atunci si parada nuptiala va incepe mai repede).
Maturitatea sexuala la pauni, contrar parerii multor crescatori, este atinsa la 2 ani, atat la masculi (chiar daca nu au trena definitiva dezvoltata) cat si la femele. Personal, ori de cate ori am folosit la reproductie masculi de 2 ani, la diferite varietati de culoare, am obtinut pui iar proportia de oua fertile nu a fost diferita fata de cele obtinute cu masculi mai mari ca varsta. Din toate paunitele pe care le-am folosit la reproducere doar una singura nu s-a ouat la varsta de doi ani. Ba mai mult, unele au avut doua serii de oua in anul respectiv. Am mai auzit si parerea cum ca unele paunite s-ar fi ouat la varsta de 1 an (1,5 ani) in vara, fapt ce nu pot sa-l neg dar nici nu pot sa-l aprob. Personal cu am avut astfel de cazuri.
In orice situatie, atat pentru paunitele cu varsta 3 ani cat si pentru cele de 2 ani, conteaza foarte mult regimul de hrana de care de bucura, fapt ce se reflecta in calitatea oualor (marimea, forma, grosimea cojii) si chiar in numarul acestora.
Ouale sunt depuse seara, foarte rar dimineata, unul la doua zile (uneori chiar la 3 zile). Ponta poate fi formata din 4-8 oua (11), dupa unii crescatori chiar mai multe. La sfarsitul perioadei de ouat, daca ouale sunt lasate in cuibar femela cade closca, paunitele fiind foarte bune mame. Incubarea se poate realiza artificial cu ajutorul incubatoarelor sau natural cu ajutorul gainilor, curcilor sau a paunitelor.
Perioada de incubatie teoretica este de 28 de zile, dar din practica de pana acum am observat ca de cele mai multe ori puii eclozeaza dupa 27 de zile. Puii pot fi crescuti cu ajutorul clostilor sau fara, in incaperi corespunzatoare, la sol sau chiar in baterii speciale pe varste sau marimi. Puii cresc relativ repede in primele luni, ajungand ca la 1 an sau chiar mai repede sa aiba talia adultilor, urmand sa se dezvolte complet si sa ia in greutate pana la 18-20 luni.
INFORMATII IMPORTANTE PRIVIND CLOCIREA SI ECLOZAREA:

PAUN / CURCAIncubare 28 zile. Temperatura( la suprafata oulor ): prima saptamana 37.8 grade C, a douasaptamana 38.3 grade C, apoi 38.9 grade C. Umiditate, de la inceput canalele 1 si 2 pline cuapa. Intoarcerea incepe din ziua 3 pana in ziua 25 si se racesc 5- 10 minute zilnic. Controlovoscopic in zilele 10 si 25.Din ziua a 25-a, cu un pulverizant cu apa fiarta si racita, sa aiba temperatura de 36-38 gradese pulverizeaza pe oua din 2 in 2 ore de la 50 cm inaltime, cate un puf usor.;ouale nu se maiintorc, puii incep sa ciocneasca. Se asculta ouale la ureche, daca pisorii sunt mai lenesi sinu sparg coaja, sunt ajutati, acolo unde se aude ca ciocane se sparge usor coaja pana sevede ciocul, apoi circular se apasa usor pe ou, spargand astfel coaja. Nu se scoate puiul dinou decat in faza finala, daca nu iese singur, el trebuie sa asimileze singur galbenusul. Puiulramane in incubator pana cand se usuca. In primele 3 zile de viata se da zilnica cate o jumatate de pastila de romigal( se introduce usor pe cioc ). Se da mancare pe faze decrestere pentru curca, prima faza de la ziua 1 la 21, a doua faza de la 21 la 35, ultima fazauruiala amestecata cu grau, porumb uruit ( asta daca crestem pasarile pentru reproductie, nu pentru sacrificare ).In apa de baut se pun mereu vitamine si albastru de metilen. La curci si pauni este bine sa dam odata la doua zile ou fiert si racit amestecat cu branza nesarata